Combaterea buruienilor în cultura de porumb

Ziua Porumbului Orezu 2021 reprezintă una din platformele din seria Evenimentelor Fermierilor, marca FarmForum.

În cadrul evenimentului Ziua Porumbului Orezu vor fi prezentați un număr de 63 hibrizi de porumb iar genetica provine de la 11 companii producătoare de semințe. Întreaga platformă a fost semănată în aceleași condiții și tratamentele cu produsele fitosanitare se aplică unitar pe suprafață.

Tratamentele pentru asigurarea protecției culturii de porumb impotriva buruienilor, bolilor și dăunătorilor sunt efectuate cu produse marca Bayer.

Referitor la modalitatea de gestionare a gradului de îmburuienare a platformei sunt luate în calcul următoarele recomandări. În studiile realizate de către Arvalis, Institutul vegetal din Franța, este demonstrat faptul că alegerea celui mai bun moment pentru aplicarea produselor fitosanitare este un element cheie pentru reușita tratamentelor. De asemenea, este exclus să fie aplicat un produs fitosanitar în condiții de vânt, mai ales dacă vremea este uscată sau caniculară.

Cultura de porumb este foarte sensibilă la un grad de îmburuienare mare, erbicidarea culturii este un factor ce nu trebuie neglijat. În efect, studiile demonstrează că absența unei strategii de erbicidare, randamentul culturii de porumb poate fi redusă cu 51% în comparație cu martorul care a fost ținut în condiții “curate”.

Identificarea buruienilor este esențială pentru a stabili un program de erbicidare. Cunoașterea speciilor de buruieni prezente și un istoric de depistare sunt componente esențiale pentru punerea în aplicare a gestionării integrate a buruienilor.

Informațiile necesare pentru identificarea gradului de îmburuienare:

  • Distribuția focarelor cu buruieni
  • Identificarea speciilor și stadiul
  • Nivelul de infestare
  • Stadiul culturii

Controlul buruienilor este primordial în producția de porumb, în special între stadiile 2- 8 frunze, perioada considerată critică pentru această cultură. Această perioadă este un moment crucial pentru a elimina concurența dintre buruieni și cultură.

În momentul în care porumbul atinge stadiul de 8 frunze, competiția relizată de către buruieni în ceea ce privește apa, lumina și nutrienții este mult mai slabă.

Combaterea buruienilor duce la:

  • Facilitarea și optimizarea calității recoltei
  • Evitarea și diseminarea buruienilor
  • Evitarea creșterii rezervei de semințe din sol
  • Eliminarea plantelor gazdă pentru boli, insecte și alte organisme daunătoare culturii în curs.

În altă ordine de idei, trebuie cunoscut faptul că buruienile nu vor cauza aceleași pierderi, acestea se regăsesc în tabelul alăturat.

Buruieni Pierdere randament
1 planta/mp 5 plante/mp
Dicotiledonate
Ambrosia trifida 13% 36%
Chenopodium album 12% 35%
Amarante retroflexus 11% 34%
Xanthium strumarium 6% 22%
Monocotiledonate
Echinochloa crus-galli 2% 10%
Setaria viridis 2% 10%

Urmat de principiul de control integrat, un program de gestiune integrată a  buruienilor este format din mai multe etape. Pe lângă depistarea speciilor de buruieni și intensitatea infestării, distrugerea acestora se poate realiza mecanic, biologic și chimic.

Pentru relizarea în cele mai bune condiții a tratamentului cu produsele chimice, trebuie să se aibă în vedere următoarele:

  • Produsele utilizate și concentrațiile utilizate
  • Adjuvantul
  • Combinarea produselor
  • Volumul de apă aplicat
  • Calitatea apei utilizate pentru a realiza soluția
  • Înălțimea rampei față de buruieni
  • Presiunea
  • Stadiul culturii
  • Spălarea adecvată a mașinii de erbicidat înainte de tratament

De asemenea trebuie să se ia in considerare și factorii de mediu pentru a asigura eficacitatea produsului, pentru a evita apariția simptomelor de fitotoxicitate a culturii.

  • Temperatura exterioară și umiditatea
  • Nebulozitatea
  • Viteza și direcția vântului
  • Prognoza meteo

In cadrul Platformei Ziua Porumbului Orezu în data de 27 aprilie s-a realizat primul tratament în vederea combaterii spectrului de buruieni cu produsul Adengo 465 SC in doza de 0.4 l/ha. Produsul Adengo 465 SC poate fi aplicat și în postemergență timpurie pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate anuale din cultura porumbului.